Proiectul managerial al numitei Popescu Luminita: AUTIST in chiar “apriorismul” sau

2 impostori academici

Doamna Decan candideaza tot cu proiectu’ lu’ domn presedinte?

Proiectul managerial cu care candideaza azi pentru functia de rector numita Popescu Luminita, membru fundamental al grupului infractional organizat de la varful UCB, este unul ce nu are legatura cu realitatea institutionala a UCB.
Este absolut amuzant, la o lecturare serioasa, a descoperi termeni si exprimari – precum “statu-quo”(desi nu vad despre ce “stare existenta” e vorba si in contextul carui razboi, daca e sa analizam sensul conceptului in planul unei comunitati academice), sau “repere” ce justifica un “diagnostic” s.a.m.d. – prezente in proiectul numitei Luminita si care creeaza efectul betiei de cuvinte, efect ce convinge ca personajul habar nu are despre ce e vorba intr-o universitate in timpuri contemporane.
Mai mult, acest efect de betie de cuvinte induce imagistica unui papagal care a memorat concepte si idei, ale caror sensuri nu-le stapaneste, dar pe care le exerseaza pe intelecte fragede, precum cel al numitei Babucea.
Tonul proiectului este unul tafnos, specific unui autor frustrat – prin limitare – de canoanele adecvate academismului si care merge pana in panzele albe cu o poveste falimentara si fara sens, bazandu-se ca “da domn’Presedinte aprobator din cap” si prostii inghit gogoasa, iar si iar.
Este adevarat ca am vazut acelasi efect psihologic pe care numitul Gorun stie cum sa-l induca propriilor sale doamne decan si in trecut. Pana de curand, ucebistii stateau cu capul in pamant si trageau, terifiati, cu ochiul spre domn’Presedinte, acceptand ca “d-na Luminita” arunca pe apa sambetei sute de mii de euro, inchipuindu-si ca prosteste pe toata lumea ca ea face cercetare stiintifica.

Ii spun respectivei numite Luminita ca s-a schimbat “statu-quo-ul”, iar domnia-sa, traind in realitati paralele, nu l-a sesizat: azi oamenii traiesc din 1 leu/ora de curs pentru ca domnia-sa sa descopere ca nu poate descoperi cenusa intr-un proiect de cercetare stiintifica, ce a costat UCB sute de mii de euro. In acest “statu-quo”, fiind vorba de un “razboi”de auto-conservare al oamenilor infometati de acesti lunatici din echipa Gorun, oameni care au privit ingroziti cum le sunt calcate in picioare demnitatile de catre tot felul de pipite – nu ieftine – ci extrem de ieftine si care ii vor reorganiza axiologia acestei femei, ce crede ca inca mai poate prosti pe cineva.
Trebuie spus fara menajamente: proiectul managerial al acestei numite Luminita P. este de un autism infiorator, ce nu este depasit decat de tafna sfidatoare ce strabate din idei. Dupa cum veti vedea, aceasta numita Popescu nesocoteste opiniile European University Association, sfideaza profesorii ce traiesc din 1 leu/ora de curs si crede ca opinia publica inseamna in continuare doar presa manipulata, care ia firimituri de la domn’ Presedinte.
Aceasta femeie minte si sfideaza cu o lipsa de caracter incredibila, incercand sa induca ideea ca UCB ar fi mai sus decat pe fundul prapastiei. In stilul aiuristic goruniot, numita Luminita se declara nemultumita de faptul ca UCB a fost plasata in cea mai slaba grupa valorica, deoarece va fi fost nedreptatita de evaluatorii externi (aceia care nu au mai putut fi corupti prin trafic de influenta, cred eu). Nu este nimic surprinzator si voi analiza mai jos intesarea haotica de idei – si Ceausescu, in ultimul ceas de delir al puterii, mintea ca avem motive sa traim ca in paradis.

Principiile grupului infractional organizat in jurul numitilor Gorun Adrian si Popescu Luminita

Cateva principii de baza ce au caracterizat viziunea manageriala a grupului infractional organizat pe care-l reprezinta, in proximele alegeri pentru functia de rector, numita Popescu Georgeta Luminita:
1. Crearea si consolidarea unei grupari de tip oligarhic, semi-talibane, strans-unita in comiterea de infractiuni, cu scopul de a acumula cat mai mult, pentru componentii gruparii, din resursele Universitatii. Membrii gruparii, extrem de vulnerabili, din punctul de vedere al competentei, au fost victime perfecte pentru liderii gruparii – Gorun Adrian si Popescu Luminita. In paralel, salariile cadrelor didactice simple scadeau vertiginos.
2. Intimidarea si eliminarea oricui din UCB, care ar fi/a indraznit sa judece critic demersurile nocive pentru institutie impuse cu ajutorul Senatului Adrian Gorun, pe fondul ocuparii principalei functii executive cu rectorul de paie, numitul Bojinca Moise (a se vedea cazul Gheorghe Popescu). Capete plecate insemna putere tot mai mare pentru grupare.
3. Discurs institutional demagogic retrograd si abuziv, ce ascunde realitatea. UCB este profund incompetenta la nivelul cercetarii stiintifice si deficitara in manifestarea sa centrata pe Educatie, desi aceasta este menirea sa. In loc sa investeasca in dezvoltarea educationala, cum i-a sugerat EUA, s-a incapatanat sa mimeze cercetarea stiintifica pentru a sifona bani din bugetul UCB. Si nu putini…

4. Identificarea de modalitati imorale, la limita legii, prin care membrii gruparii sa-si acorde, reciproc, sume de bani sub pretextul cercetarii stiintifice mimate (ex. vouchere de cercetare, granturi interne, proiecte cu cofinantari exorbitante). UCB nu a avut nimic de castigat institutional din publicarea unor articole, contra-cost, articole ce figureaza in Indexul Operelor Plagiate in Romania, www.plagiate.ro

5. Demersuri corupte de mituire si intimidare a presei locale si folosirea politicului pentru a obtine imunitate la nivel local si central. Reamintesc ca exista patroni de presa din Tg-Jiu care au incasat bani publici de la UCB, dar si ca, prin opozitie, numele subsemnatului si al directorului Gorjnews au fost invocate in sedinte publice de Senat, in sensul in care dudui, precum Bica Monica, solicita sa fim “rezolvati…ca probleme”. Nu mai insist asupra amenintarii lui Gorun, in 2011, prin care promitea ca ma va “barbieri cu barda”, sau asupra a trei chemari in judecata si a unei plangeri penale colective pe care gruparea Gorun le-a instrumentat pentru a-mi inchide gura. Reamintesc ca numitul Gorun Adrian a inventat un consiliu consultativ populat cu politicieni analfabeti, dar cu influenta in justitia gorjeana si nu numai.

Aceste “repere de esenta”, ca sa parafrazez proiectul managerial al numitei Popescu Luminita, reprezinta punctele fundamentale, in numele carora aceasta emanatie toxica a numitului Gorun Adrian isi propune sa fie rector al institutiei dupa alegerile de maine. Inainte de a intra in detalii, vreau sa reiterez faptul – semnificativ pentru filosofia sa institutionala – ca aceasta angajata a UCB, abuzand de functia de decan al Facultatii de Inginerie, a fost capabila sa desfaca contractul de munca unui profesor universitar, Gheorghe Popescu, pe motiv ca si-a permis sa accepte invitatia de a acorda un titlu de doctor la Universitatea din Petrosani. Cu aceasta femeie ajunsa pe pozitia de rector, UCB va trai noi culmi ale terorii, daca nu va fi falimentata, ca urmare a demersurilor de cercetare stiintifica gras remunerate, dar negative la modul concret.

Numita Luminita cere, proletar, dreptul de a sifona bani sub pretextul cercetarii stiintifice si pe viitor

Discursul din proiectul acestei femei atinge aspecte din bla-bla-urile de gandire ale numitului Gorun Adrian. Trec peste betia conceptelor si as reliefa doar ideile de forta, ce probeaza ca Luminita P. intentioneaza sa duca mai departe opera goruniota de destructurare a UCB.

Distinsa femeie-candidat sustine ca plasarea UCB in grupa universitatilor centrate pe educatie este de o “obiectivitate discutabila”…
Dincolo de expresia kitsch de tip tic “obiectivitate discutabila”, stimabila numita Luminita nu argumenteaza care ar fi discutabilitatea obiectivitatii decat la modul ambiguu, invocand iarasi concepte, fara sa le stapaneasca praxis-ul de folosire, de ex. “a priori”, pe care-l si scrie eronat, asa ca la piata, sau ca pe rata de Petrosani.

Dupa ce da cu oistea “apriori-ului” in gard, domnia sa dansa recurge si la o minciuna, respectiv ca UCB nu ar fi in cea mai slaba grupa valorica a institutiilor de invatamant superior din Romania.

Insert 1
Din cunostintele mele limitate, a propos de statu-quo… eu imi amintesc ca spiritul Legii 1/2011, lege sfidata si de tatucul grupului infractional in trecutul recent, tocmai asta urmarea prin plasarea universitatilor slabe si foarte slabe in ultima grupa, cea care sa-si propuna macar sa performeze in actul educational, daca cercetare…ioc. Iar abordarea nu este obiectiv-discutabila, ci extrem de rationala si pragmatica. Ca niste smecheri si tuterii lor nu vor sa accepte acestea, tine de apetitul de a fura din bugetul UCB al distinsilor… Pe scurt, din start rationamentul numitei Luminita P. porneste la drum cu o ipoteza falsa – respectiv aceea ca UCB ar fi mai performanta decat este , la modul real.

Mai mult, realizand ca argumentele lipsesc, duduia “o da” pe demagogie, asa cum a invatat ea de la tatucul Gorun, pe parcursul nenumaratelor ore petrecute inutil in sala de sedinte a Senatului: chipurile, jignim marii cercetatori, ca Gabi Babucea (plagiatoare inraita), daca-i spunem ca mai bine invata sa predea decat sa fure bani sub pretextul cercetarii in forma plagiatului. INCREDIBIL TUPEUL femeii!
Si aberatiile nu se opresc aici…
Duduia isi propune drept o”biectiv specific” a face cercetare stiintifica, desi misiunea universitatii nu este aceasta, conform evaluarilor si sugestiilor facute de experti ai Ministerului Educatiei si ai European University Association.

Insa lucrurile se lamuresc cand ajunge femeia-candidat sa explice modul in care vrea sa sustina financiar activitatea de cercetare stiintifica mult-trambitata. Sa vedem daca veti ghici…

Insert 2

Evident, in mod autist, stimabila candidata are de gand sa fie realista: finantarea cercetarii pe bune nu e un fapt lejer, pentru ca e cu competitie pe bune, cu cercetare evaluata, si, mai ales, fara plagiat.

Asa ca, dupa cum se vede mai sus, candidatul grupului infractional de la UCB a pus gand rau, din nou, si pe viitor, daca va ajunge rector, bugetului Universitatii. Domnia-sa nu vede alte solutii de finantare dincolo de ce e in bugetul UCB. Deci resursele managerului Luminita: VENITURILE PROPRII, adica bugetul UCB.

Ca atare, 1 leu/ora de curs este in programul de “guvernare”al Luminitei Popescu pana cand o falimenta UCB-ul.

Precizari, in loc de concluzie


Acesta este ultimul text pe care-l scriu despre Luminita Popescu.
Consider ca m-am prostituat si am aratat lipsa de respect de sine deja, scriind despre numitul Gorun Adrian. M-am auto-scuzat, considerand ca a avut legatura cu Babes-Bolyai, o universitate devenita serioasa de cand Marga nu mai este rector…
Totusi, senzatia de prostitutie ar fi “apriori” exacerbata daca voi fi nevoit sa scriu despre “Rectorita Luminita”, deci n-o voi face. Nu cred ca aceasta femeie va ajunge rector, dar daca va fi sa fie, le urez mult succes ucebistilor, pentru ca abuzurile din UCB nu vor mai fi analizate la nivelul opiniei publice. Totul se va desfasura – in ton cu ideea de “venituri proprii” – in forul propriu intern din UCB, cu tortura psihologica adecvata spatiului goruniot.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*